sâmbătă, 5 martie 2011

Zodia inocenţilor

Nu prea „le am” eu cu zodiile, dar până şi mie mi-a trecut pe la ureche faptul că, urmare a nu ştiu cărăor chestii cosmice, zodiile s-au rotit cale de o zodie, adicătelea dacă până acum ştiai că eşti născut într-o zodie, şi mai şi găseai că ţi se potrivesc o mulţime de caracteristici zodiacale de-acolo, de fapt aparţii zodiei alăturate – nu şiu în ce direcţie -, şi brusc descopereai mai multe similitudini cu caracteristicile din zodia respectivă decât cu cea de care credeai anterior că aparţii :)).

Cică nu ar fi douăşpe zodii, ci treişpe. Nu ştiu cum îi zice celei de-a treişpea, nu mă întreba, dar eu am mai descoperit una. Stai puţin, un bob zăbavă, ai pacienţă neneacule, conu’ Caragiale să trăiască, că spui imediat! Descoperirea am facut-o în trafic, izvor nesecat de interjecţii, grimase, urlete, gesturi, idei rutiere şi trimiteri în toate locaţiile imaginabile.

Este vorba de zodia inocenţilor. Caracteristicile zodiacale principale sunt, în primul rând, o necunoaştere, într-o măsură mai mare sau mai mică, a regulilor rutiere, dublată inocent de o candoare incomensurabilă, exteriorizată de obicei prin priviri candide în momentul în care ceilalţi participanţi la trafic îi comunică sfaturi rutiere, indicaţii privind conduita de urmat în trafic sau, mai frecvent (dat fiind timpul scurt în care trebuie să se exprime), diverse stări de spirit prin intermediul farurilor, claxonului, verbal sau prin gesturi mai mult sau mai puţin explicite.

Nu vreau să mă erijez într-un expert în ale regulilor rutiere, dar regulile/ legile astea (ca şi altele de altfel, excluzând anumite aberaţii juridice) au scopul să facă traficul mai fluid şi mai sigur, şi au la bază o doză destul de mare de bun simţ, aşa că de multe ori e suficient să înţelegi dinamica traficului şi să o urmezi.

Acum e sâmbătă, am avut o scurtă şedinţă la serviciu în privinţa strategiei pe anul 2011, am ajuns acasă, am refuzat o invitaţie la o tură prin Bucegi şi, ca un om modern, m-am afundat în calculator, că ziua de muncă nu se termină la finalul programului de lucru, şi nici vinerea. Una peste alta, mi-au căzut privirile pe postul prezent, început cândva anul trecut, dar lăsat să dospească.

Fac o mică paranteză, mi s-a părut haioasă, are însă legătură cu inocenţii (pasageri) din traficul aerian (vedeţi link-ul http://www.frommers.com/articles/6998.html). Concluziile/ sfaturile sunt (vă recomand să citiţi articolul în original):
1. Puteţi identifica deficienţe/ inconsistenţe ocazionale (din loc în loc), dar ele sunt comune majorităţii liniilor aeriene.
2. Staţi locului pe benzile rulante (acolo unde există ), şi de preferabil pe partea dreaptă, pentru ca cei care se grăbesc să aibă loc să treacă.
3. Păstraţi ca bagaj de mână numai cele necesare.
4. Găsiţi o cale de convieţuire cu ceilalţi pasagei (pe timpul zborului )
5. Evitaţi producerea de mirosuri deranjante, de orice fel.
6. Evitaţi folosirea dispozitivelor electronice, ele pot afecta siguranţa zborului.
7. Evitaţi/ împiedicaţi (pe cât posibil) ca copiii mici să provoace disconfort celorlalţi pasageri prin ţipete şi lovirea scaunelor. E greu să faci aşa ceva cu un copil, dar măcar poţi încerca….
8. Aplauze la aterizare – hmmmm, chiar credeaţi/ speraţi că altul ar fi fost rezultatul?
9. La aterizare staţi pe scaune până se deschide uşa – statul în picioare nu ajută, uşa rămâne închisă până la cuplarea burdufului (acolo unde există).
10. Lucrurile se schimbă la banda pe care vin bagajele, nu vă, înghesuiţi inutil.

Revin. În trafic, eu împart “inocenţii” în câteva categorii, hai să le zicem subzodii, pătrare, ceva, acolo:
1. Inocenţi din neştiinţă – oamenii pur şi simplu şi-au luat carnetul în urmă cu mulţi ani, legile rutiere s-au modificat semnificativ între timp. Chiar eu am avut surprize (legislative) când în utmă cu puţini ani am dat examen pentru categoria A (motocicletă). De exemplu, dacă în urmă cu 20 de ani pentru a face stânga trebuia să ocoleşti centrul imaginar al intersecţiei, acum regula nu mai este valabilă, ocolirea este înainte de centrul respectiv.
2. Inocenţi din vocaţie – de obicei şi violenţi, aleg să ignore regulile rutiere şi să le urmeze pe cele proprii.
3. Inocenţi de la natură –inocenţi care ignoră bunul simţ în trafic din motive naturale. Oricum, sunt destule exemple de inocenţi care fie sunt cufundaţi într-o discuţie esenţială (cu un pasager sau la telefon), fie nu înţeleg relitatea din trafic. În cazul ăsta (cel din urmă) n-ai ce face, nu se poate trata, educa sau impune. E de la natură, trebuie să ne consolăm.
4. Inocenţi ocazionali – fie că un ne-inocent e obosit, sau plictisit, sau e pe teritoriu necunoscut (alt cartier, alt oraş, altă ţară), sau... altceva, e posibil să cadă în păcat şi să încurce ocazional traficul, ceea ce mi s-a întâmplat şi mie din când în când.

În plus, am observat că, înainte de a încerca să înţeleagă, fiecare se consideră personal vizat de orice claxon, flash, şi reacţionează în consecinţă. Azi am atenţionat (scurt) cu claxonul şoferul unei maşini care staţiona (scopul era să ştie că vin şi să nu deschidă portiera, era destulă vânzoleală pe acolo), în schimb şoferul din maşina care rula în stânga a reacţionat cu claxoane, a venit în dreptul meu şi a gesticulat ceva, nu ştiu exact ce, am observat prea tarziu, eu trecusem mai departe.

După trei săptămâni de concediu la schi pe alte meleaguri (la buget redus, în câteva locuri am reuşit chiar să cheltuiesc mai puţin decât dacă aş fi stat acasă, nu vă imaginaţi altceva), am înţeles că ne place (sau ne complacem) să fim “inocenţi”. E mai uşor, pentru că putem arunca vina pe “ceilalţi” din trafic. Noi, eu, nu suntem niciodată de vină, întotdeauna este altcineva, deci nu trebuie să facem nimic să corijăm lucrurile, întotdeauna altcineva care trebuie o facă.....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu