Hoaţă mică

În urmă cu mulţi ani eram în vacanţă la mare cu ai mei. Scurtă paranteză. Pe atunci, pentru cine îţi mai aminteşte, masa se lua în două schimburi (cu ore destul de fixe) şi meniurile erau de tip „meniu 1”, „meniu 2” şi “a la carte”. :)

La o masă alăturată aveam drept companioni o fetiţă de vreo 4-5 anişori cu bunica. Fetiţa era o bombă atomică în miniatură, nu putea sta locului un moment, aşa că mesele erau un spectacol savuros, fetiţa fiind în permanentă mişcare printre mese, iar bunica încercând, printer surâsuri, să îşi hrănească nepoţica.

Fetia, o hoţomană în toate privinele, era alintată de bunică cu apelativul “hoaţă mică”. Hoaţă mica în sus, hoaţă mică în jos, puştoaica era o bombă atomică în miniatură. Chiar sunt curios cum o fi în prezent… :)

Una peste alta, fetiţa o “zbârceşte” la un moment dat (nu mai ţin minte ce boroboaţă făcuse, oricum toţi ne reprimam zâmbetul pentru a nu îi da un exemplu negativ), iar bunica o apostrofa de zor. Întrebarea principală era “de ce” făcuse ce făcuse.

Copiii sunt speculativi. Fetiţa înţelesese din ce parte bate vântul. După ce s-a codit şi a evitat un răspuns, fiind încolţită să răspundă de ce făcuse boroboaţa, a răspuns candid, cu un zâmbet în colţul gurii: “de hoaţă mică”. :) Bineînţeles, nimeni n-a mai putut să fie serios la un aşa răspuns.

Asta îmi aduce aminte de un alt episod, oarecum similar, dar mult mai recent.

Fetiţa, tot o “bombă atomică” în devenire (îi plâng pe băieţii cărora le va cădea cu tronc, este o "promisiune" care devine certitudine pe măsură ce trece timpul), era certată crunt de tatăl ei. Nu mai ţin minte ce făcuse. Oricum, avea deja experienţă, se vedea că nu era la prima apostrofare similară. Replica ei a “tăiat” orice supărare: “Tati, ai bluza murdară de gem, uite, ai o pată aici”. La fel ca noi, tatăl, supărat rău, a pufnit în râs. :)

Burta îl face pe om

Veşti bune pentru bărbaţii care vor să aibă succes profesional (pot să facă burtă liniştiţi, asta îi poate ajuta la serviciu), nimic nou sub soare (din perspectiva asta) pentru femei. :)

Un studiu recent (vă recomand să citiţi articolul din care m-am inspirat: http://www.startribune.com/lifestyle/112945054.html?elr=KArks7PYDiaK7DUHPYDiaK7DUiD3aPc:_Yyc:aULPQL7PQLanchO7DiUr), derulat în SUA de nişte oameni de ştiinţă (bineînţeles, altfel decât derulat de oamenii de ştiinţă din SUA nici că se putea, vezi şi câte bancuri sunt pe tema asta :) ), folosind un eşantion reprezentativ şi aşa mai departe, a (re)confirmat puterea stereotipurilor sociale când vine vorba de remunerare, şi a relevat faptul că bărbaţii mai solizi (nu şi cei obezi) şi femeile suple câştigă în medie mai bine decât bărbaţii supli şi femeile mai solide.

Şi alte studii spun că, în medie, câştigurile sunt mai mari dacă eşti machiată (valabil la femei, dacă cumva nu v-aţi prins :) ), nu porţi barbă, aliniezi îmbrăcămintea şi culorile purtate la serviciu cu imaginea asociată profesiei (costum de culoare închisă şi sobru în servicii financiare etc.) etc. Contează şi dacă arăţi bine de la natură, dar aici nu prea ai ce face, eventual doar cu bisturiul…

Oricum, pentru o cultură (caucaziano-continentală) în care majoritatea populaţiei a supravieţuit câteva mii de ani cu burta lipită de şira spinării, mărimea a contat semnificativ în confruntările individuale şi o burtă mare însemna că aveai cu ce să o umpli, iar dacă erai mai înalt exista o probabilitate rezonabilă să nu fi avut lipsuri (cel puţin alimentare) în copilărie, deci şi un succes/ o abilitate personală (sau a familiei) de a face bani, cred că e adânc îngropat în gene să asociem oamenii solizi cu succesul.

A propos de stereotipuri, citeam că recent s-a testat (tot în SUA :)) rezistenţa stereotipului că asiaticii sunt buni numai la arte marţiale şi computere, prin inserarea într-un film al lui Jackie Chan a unor scene în care el avea succes cu o parteneră albă. Publicul din eşantion n-a apreciat scenele, care au fost înlăturate în varianta finală a filmului. Şi atunci te întrebi de ce filmuleţul “I whip my hair” (http://www.youtube.com/watch?v=oh9XgGGh4L4&feature=related) a avut atât succes printre fetiţele afro-americane…

Dacă e să mă iau după concluziile studiului de la care am plecat, la greutatea mea nu am prea mari şanse să am succes. Cred că o să beau o bere, poate mai pun vreun kil pe mine şi primesc o mărire de salariu … :)

Zodia inocenţilor

Nu prea „le am” eu cu zodiile, dar până şi mie mi-a trecut pe la ureche faptul că, urmare a nu ştiu cărăor chestii cosmice, zodiile s-au rotit cale de o zodie, adicătelea dacă până acum ştiai că eşti născut într-o zodie, şi mai şi găseai că ţi se potrivesc o mulţime de caracteristici zodiacale de-acolo, de fapt aparţii zodiei alăturate – nu şiu în ce direcţie -, şi brusc descopereai mai multe similitudini cu caracteristicile din zodia respectivă decât cu cea de care credeai anterior că aparţii :)).

Cică nu ar fi douăşpe zodii, ci treişpe. Nu ştiu cum îi zice celei de-a treişpea, nu mă întreba, dar eu am mai descoperit una. Stai puţin, un bob zăbavă, ai pacienţă neneacule, conu’ Caragiale să trăiască, că spui imediat! Descoperirea am facut-o în trafic, izvor nesecat de interjecţii, grimase, urlete, gesturi, idei rutiere şi trimiteri în toate locaţiile imaginabile.

Este vorba de zodia inocenţilor. Caracteristicile zodiacale principale sunt, în primul rând, o necunoaştere, într-o măsură mai mare sau mai mică, a regulilor rutiere, dublată inocent de o candoare incomensurabilă, exteriorizată de obicei prin priviri candide în momentul în care ceilalţi participanţi la trafic îi comunică sfaturi rutiere, indicaţii privind conduita de urmat în trafic sau, mai frecvent (dat fiind timpul scurt în care trebuie să se exprime), diverse stări de spirit prin intermediul farurilor, claxonului, verbal sau prin gesturi mai mult sau mai puţin explicite.

Nu vreau să mă erijez într-un expert în ale regulilor rutiere, dar regulile/ legile astea (ca şi altele de altfel, excluzând anumite aberaţii juridice) au scopul să facă traficul mai fluid şi mai sigur, şi au la bază o doză destul de mare de bun simţ, aşa că de multe ori e suficient să înţelegi dinamica traficului şi să o urmezi.

Acum e sâmbătă, am avut o scurtă şedinţă la serviciu în privinţa strategiei pe anul 2011, am ajuns acasă, am refuzat o invitaţie la o tură prin Bucegi şi, ca un om modern, m-am afundat în calculator, că ziua de muncă nu se termină la finalul programului de lucru, şi nici vinerea. Una peste alta, mi-au căzut privirile pe postul prezent, început cândva anul trecut, dar lăsat să dospească.

Fac o mică paranteză, mi s-a părut haioasă, are însă legătură cu inocenţii (pasageri) din traficul aerian (vedeţi link-ul http://www.frommers.com/articles/6998.html). Concluziile/ sfaturile sunt (vă recomand să citiţi articolul în original):
1. Puteţi identifica deficienţe/ inconsistenţe ocazionale (din loc în loc), dar ele sunt comune majorităţii liniilor aeriene.
2. Staţi locului pe benzile rulante (acolo unde există ), şi de preferabil pe partea dreaptă, pentru ca cei care se grăbesc să aibă loc să treacă.
3. Păstraţi ca bagaj de mână numai cele necesare.
4. Găsiţi o cale de convieţuire cu ceilalţi pasagei (pe timpul zborului )
5. Evitaţi producerea de mirosuri deranjante, de orice fel.
6. Evitaţi folosirea dispozitivelor electronice, ele pot afecta siguranţa zborului.
7. Evitaţi/ împiedicaţi (pe cât posibil) ca copiii mici să provoace disconfort celorlalţi pasageri prin ţipete şi lovirea scaunelor. E greu să faci aşa ceva cu un copil, dar măcar poţi încerca….
8. Aplauze la aterizare – hmmmm, chiar credeaţi/ speraţi că altul ar fi fost rezultatul?
9. La aterizare staţi pe scaune până se deschide uşa – statul în picioare nu ajută, uşa rămâne închisă până la cuplarea burdufului (acolo unde există).
10. Lucrurile se schimbă la banda pe care vin bagajele, nu vă, înghesuiţi inutil.

Revin. În trafic, eu împart “inocenţii” în câteva categorii, hai să le zicem subzodii, pătrare, ceva, acolo:
1. Inocenţi din neştiinţă – oamenii pur şi simplu şi-au luat carnetul în urmă cu mulţi ani, legile rutiere s-au modificat semnificativ între timp. Chiar eu am avut surprize (legislative) când în utmă cu puţini ani am dat examen pentru categoria A (motocicletă). De exemplu, dacă în urmă cu 20 de ani pentru a face stânga trebuia să ocoleşti centrul imaginar al intersecţiei, acum regula nu mai este valabilă, ocolirea este înainte de centrul respectiv.
2. Inocenţi din vocaţie – de obicei şi violenţi, aleg să ignore regulile rutiere şi să le urmeze pe cele proprii.
3. Inocenţi de la natură –inocenţi care ignoră bunul simţ în trafic din motive naturale. Oricum, sunt destule exemple de inocenţi care fie sunt cufundaţi într-o discuţie esenţială (cu un pasager sau la telefon), fie nu înţeleg relitatea din trafic. În cazul ăsta (cel din urmă) n-ai ce face, nu se poate trata, educa sau impune. E de la natură, trebuie să ne consolăm.
4. Inocenţi ocazionali – fie că un ne-inocent e obosit, sau plictisit, sau e pe teritoriu necunoscut (alt cartier, alt oraş, altă ţară), sau... altceva, e posibil să cadă în păcat şi să încurce ocazional traficul, ceea ce mi s-a întâmplat şi mie din când în când.

În plus, am observat că, înainte de a încerca să înţeleagă, fiecare se consideră personal vizat de orice claxon, flash, şi reacţionează în consecinţă. Azi am atenţionat (scurt) cu claxonul şoferul unei maşini care staţiona (scopul era să ştie că vin şi să nu deschidă portiera, era destulă vânzoleală pe acolo), în schimb şoferul din maşina care rula în stânga a reacţionat cu claxoane, a venit în dreptul meu şi a gesticulat ceva, nu ştiu exact ce, am observat prea tarziu, eu trecusem mai departe.

După trei săptămâni de concediu la schi pe alte meleaguri (la buget redus, în câteva locuri am reuşit chiar să cheltuiesc mai puţin decât dacă aş fi stat acasă, nu vă imaginaţi altceva), am înţeles că ne place (sau ne complacem) să fim “inocenţi”. E mai uşor, pentru că putem arunca vina pe “ceilalţi” din trafic. Noi, eu, nu suntem niciodată de vină, întotdeauna este altcineva, deci nu trebuie să facem nimic să corijăm lucrurile, întotdeauna altcineva care trebuie o facă.....