sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Osanale lui Mişu

Dl Mişu (cine îl ştie, îl ştie, cine nu o să-şi dea seama pe parcurs ce a pierdut) merită osanale (sincere) cel puţin din partea mea.
Nota bene: Nu vreau să fiu ironic şi nici să îl pun într-o postură stânjenitoare.

Dânsul are legătură cu două-trei evenimente semnificative care au marcat anul de graţie 2009: revenirea mea pe munţi, participarea la maratonul 2009 şi "trezirea" (come back) mea literară.

Nu voi detalia inutil, deci:
1. Anul acesta am constatat, mai târziu decât cei din jurul meu :)), că m-am boşorogit, respectiv că, pe lângă trecerea anilor, imaginea mea despre mine ca tip activ nu mai este demult susţinută şi de faptă, motiv pentru care am decis revenirea pe munţi. Printr-o împrejurare fericită, lui Mişu îi lipsea "a patra mână", respectiv mai avea nevoie de cineva la o tură (pe munte). Prin altă împrejurare fericită, încă mai avea numărul meu de telefon. Restul e istorie. :))))

2. În continuarea celor de mai sus, am decis şi participarea (din nou) la maraton. Dl Mişu a fost, din nou, un catalizator, deoarece s-a înscris şi dânsul. Partea distractivă, cum spune Cristi într-un alt post (sau părţile, că nu e doar una), este/ sunt că: (a) pe durata maratonului am mâncat banane şi băut băuturi energizante cât nu am reuşit timp de zece ani înainte de asta :)), (b) după cursă eram singurul nemulţumit, toţi ziceau că e mare lucru că am reuşit să termin, eu nu şi nu, eram nemulţumit de timpul scos (4:51:52!!!, vă vine să credeţi?!?; m-aţi crede dacă pe ultimii kilometri dintr-un maraton v-ar depăşi toţi pensionarii de peste 70 de ani şi toţi adolescenţii "pufoşi" rămaşi în cursă), şi (c) nu m-am învăţat minte, respectiv m-am antrenat foarte puţin şi am folosit foarte puţin antiinflamator înainte de cursă, ceea ce a condus în mod logic la "ruperea" genunchilor pe la kilometrul 20, restul distanţei până la finish reuşind doar să mă târăsc (de fapt asta nu e chiar distractivă, scuze).

3. Tot datorită lui Mişu am renăscut literar, sau cel puţin aşa cred eu. :))))
Pe de o parte anul acesta am făcut cunoştinţă cu blogurile şi mess-ul. Nu râdeţi, aşa e, abia anul ăsta. Pe blogul lui Mişu am intrat mai întîi timid, ca cititor, după care am început să combat cu vervă. Pasul către propriul blog a avut nevoie doar de o scânteie/ steluţă.
Pe de cealaltă parte, recent Mişu mi-a cerut câteva articole pentru ghidul de vacanţă al revistei Caţavencu. Faptul că nu au fost publicate contează mai puţin. Important este că în noaptea dinaintea termenului limită (în care în mare parte calculatorul nu a funcţionat, deci am scris cu pixul pe hârtie !!!) am "generat" cinci articole. Şi mai important este că nu am avut nevoie de inspiraţie, tot ce am avut nevoie a fost să las ideile să se aştearnă pe hârtie (şi din momentul în care calculatorul a revenit la viaţă, pe monitor). La sfârşit chiar m-am simţit bine. Parcă aş fi ţinut ideile în mine cu forţa, şi când au "ieşit" am revenit la normal, m-am simţit uşurat... Ca să nu înţlegeţi altceva: această "trezire" literară consider că o datorez lui Mişu.

Cam astea sunt argumentele mele. Cine are ceva împotrivă, îl desfid.
PS. Căutaţi în dexonline.ro dacă nu ştiţi ce înseamnă "a desfide". :))))))

Disclaimer: Ca să nu mă fac de ruşine printre cunoscuţii mai erudiţi, mai întâi am căutat cuvintele "osana" şi "osanale" şi m-am lămurit.
Osana = (1) folosit în imnurile religioase ca exclamaţie cu sensul de "Laudă! Mărire! Slavă!"; (2) mai ales la plural, aclamaţii, ovaţii, urale, (rar) vivat; dar şi (3) cuvinte de laudă, de preamărire, (exagerată), şi (4) a ridica în slăvi pe cineva, a elogia.

vineri, 27 noiembrie 2009

Real vs. virtual

Steluţa mi-a propus acest subiect. Ca să se ştie, ideea n-a fost a mea, dar e un subiect super bun, pentru care îi mulţumesc.

Nu o să enumer ce cred că putem face şi ce nu putem face pe net (deşi nu ar fi o idee rea, dacă vă place puteţi adăuga) ci doar o să public câteva concluzii, aşa cum îi place dlui Mişu.

În primul rând, NU PUTEM FI NOI ÎNŞINE, deşi net-ul ne poate ajuta mult. Argumentez afirmaţia prin faptul ca cca. 70% din comunicare e non verbală. Deci ce facem noi acum e 30% din ce ar putea fi. Dacă adăugam şi un Borsec la comunicare, e şi mai puţin.
Pe de altă parte, comunicarea pe net ne disciplinează. Nu poţi întrerupe interlocutorul în mijlocul argumentaţiei, în buna tradiţie locală. Nici nu-l poţi influenţa prin comunicare non verbală: postură, privire, gestică, îmbrăcăminte şi accesorii scumpe sau perturbatoare; astea nu mai contează.

În al doilea rând (şi la fel de important), pe net nu putem face asta: http://www.sport.ro/show/video-top-10-cascadori-vezi-povestile-incredibile-ale-celor-care-sfideaza-moartea.html :))

Până ajungem şi noi aşa, vă propun o alternativă mai cuminte: http://www.verticalspirit.ro/

PS. Dacă vreţi, la final strâng toate lucrurile pe care le putem şi nu le putem face pe net şi refac postul, să nu se plictisească cititorii să parcurgă toate comentariile. :)))

joi, 26 noiembrie 2009

Disclosure/ transparenţă

Am pus link-ul blog-ului pe profilul meu de pe LinkedIn, deci orice postare de pe blog poate fi accesată de cca 140 de persoane cu care am conexiuni, şi încă nu ştiu câte zeci de mii din grupurile din care fac parte (dar care nu ştiu limba română).
Nu vreau ca asta să fie un inhibitor, dar mi se pare corect să anunţ.

miercuri, 25 noiembrie 2009

Turism electoral

Staţi!! Am subiect!
În avântul ecologist de care sunt cuprins de vreo 30 de ani, am convins mai mulţi colegi să îmi "doneze" revistele, ziarele şi alte cele pentru a le depune la centrele de colectare hârtie.
O colegă îmi dă reviste şi ziare de genul Diva, Click!, Şapte seri, şefa (vicepreşedinte) îmi dă ziare, secretara ei plicurile de corespondenţă primite de la Banca Naţională, Biroul de Credite, Oficiul de Prevenire a Spălării Banilor, mă rog, aţi prins ideea. Ce m-a bucurat e că în sediul vechi băieţii de la pază imi dădeau şi ei tot felul de hârtii, reviste de rebus, integrame, ziare gratuite, dintr-astea. :) Aşa am reuşit să colectez peste 20 de cutii de "hârtie de xerox".
Ei, înainte ca ziarele să o apuce pe ultimul drum, le răsfoiesc puţin.
Un articol din Business Standard relatează cum s-au derulat alegerile prezidenţiale în Gara de Nord. Imaginea descrisă e cea imortalizată cu mulţi ani în urmă şi de Caragiale. Unii oameni sunt turmentaţi, alţii sunt mai sărăcuţi, fie la duh fie la portofel, amărâţi, dar care stau de peste trei ore în picioare la coadă pentru că "trebuie".
Întrebarea reporterului privind destinaţia după ce votează provoacă puţină nelinişte şi efort intelectual pentru a găsi răspunsul "corect": "Mergem".
Luni (deci în urmă cu trei zile, imediat după alegeri) am avut o conversaţie pe aceeaşi temă cu o asistentă de la spital; voi ştiţi de ce trec pe la spital, deci nu intru în detalii.
Oricum, doamna era moderat revoltată referitor la lipsa de reacţie a forţelor de ordine faţă de turismul electoral, mai mult sau mai puţin evident. Mi-a zis şi că legile trebuie modificate, şi în primul rând Constituţia, pentru a împiedica turismul electoral şi pentru că două dintre articole se contrazic. Concluzia (cu articolele contradictorii din Constituţie) rezulta în urma confruntării dintre candidaţii la Preşedinţie....
Cred că legile (cel puţin cele electorale) sunt bune aşa cum sunt, aplicarea lor este cea care suferă....
Disting în discuţia cu doamna asistentă o dihotomie între ce e considerat de bun simţ (descurajarea turismului electoral) şi incapacitatea legilor de a-l împiedica. Dacă cineva ar formula o acuzaţie, ar strânge dovezi şi ar face un pas, probabil că adversarii ar face acelaşi lucru, deci soluţia este să facem mai mult turism electoral decât adversarii... :))))
Pe de altă parte, mă gândesc că la TV se confruntă nu doi candidaţi (sau mai mulţi), ci două echipe de marketing care sunt angajate de două grupuri de interese care au foarte puţin în comun cu denumirea sub care evoluează (liberali, socialişti, democraţi etc.). Aici dl Gika ar putea avea o intervenţie privind eficienţa exerciţiului democratic, dar între timp s-a convertit... şi s-ar putea să se abţină. :)))
Opinia mea e că orientarea politică declarată nu mai este aliniată de mult cu măsurile promovate de grupurile respective de interese. În schimb, noi ca votanţi trebuie să ne alegem reprezentanţii (adică acele persoane care ne reprezintă :)) ). Vedeţi voi printre candidaţii la Preşedinţie pe cineva care să vă reprezinte?!?
Doamna asistentă avea speranţa să ne putem alege nişte "aleşi" cinstiţi şi care să ne reprezinte interesele.
Eu am dubii serioase în privinţa posibilităţii ca dintr-o societate aşa cum o ştim să iasă altceva decât o sumă de oameni aidoma nouă celorlalţi, cu diferenţa că adevăratul caracter al cuiva îl afli când îi dai puterea pe mână.... şi atunci te alegi cu parlamentari şi senatori aşa cum îi avem noi.

marți, 24 noiembrie 2009

Provocare

1. Zilele astea (de week-end) o foarte bună prietenă m-a provocat. Zice că pot face faţă la peste 50 de subiecte/ topics în acelaşi timp... :) Nu ştiu dacă are dreptate, dar pot încerca...
2. În urmă cu ceva timp un alt (foarte bun) prieten mi-a "desţelenit" tainele blog-urilor în timp ce "băteam cu piciorul" o pajişte alpină.
3. Dintotdeauna am considerat că am ceva de spus. Nu împotriva cuiva/ ceva sau pentru cineva/ ceva, ci de dragul conversaţiei, a schimbului de idei.

Aşa a luat fiinţă acest blog. Dacă aveţi idei de subiecte, sunt binevenite, provocarea a fost pentru 50, deci este loc destul. :D
Voi încerca să fac faţă.